Când spun ”descoperiri” mă refer exact la procesul de găsire a unui lucru căutat, necunoscut sau ascuns, întâmplător sau intenționat. În cazul de față vorbim despre descoperirile pe care le fac în fiecare zi, mergând pe străzile Chișinăului. Am învățat să merg prin oraș cu ochii deschiși, am învățat să descopăr istoria, să văd printre zidurile ruinate gloria prăfuită a unui oraș odată frumos. Am început să văd colțuri dezvelite de straturi de tencuieli kitschoase, care scot la iveală fațade elegante, stâlpi masivi din fier, de care odinioară domnii aninau hățurile cailor – stâlpi astupați de asfalt, geamuri care nu mai văd nimic de partea cealaltă și uși închise.

De exemplu, ”zidurile orașului” sunt atât de jerpelite, astfel încât atunci când zărim vreo inscripție pe peretele unei case, sau pe vreo poartă, rar ne punem întrebarea: ”Dar ce o fi fiind scris acolo?” sau: ”De când oare o fi această însemnare pe perete?”, ”cine și de ce le-a lăsat acolo?”. Partea tristă este că pentru multe din aceste întrebări, eu nu am găsit răspunsuri.

Mergeam în fiecare zi spre birou pe un traseu fix – str. Mateevici până la str. Maria Cebotari, și de acolo spre str. București până la str. Sfatul Țării, tot drumul îmi lua 10 minute. În fiecare dimineață treceam pe lângă acest perete (pe strada Maria Cebotari). În fiecare dimineață încercam să descifrez barem o bucată de cuvânt, de pe peretele unei case construită în anii 30 ai sec. XX, în stil Art Nouveau de către colonelul Fortunat Prjețlavski. Mult mai târziu, în perioada sovietică, peste pereții acestei elegante clădiri s-a trecut cu pensula înmuiată în vopsea roșie și s-a scris. Pe mine una nu mă deranjează vopseau roșie, dar vreau să știu ce și de ce s-a scris acolo.

Sau acest frontispiciu (de pe strada Armenească) care a păstrat numele ultimului proprietar – Bruhis și inscripțiile ”Vopsele” și ”Lacuri”.  Construcția datează de la mijlocul sec. al XIX-lea, dar cine știe când au fost afișate aceste plăci, și cât vor mai sta aici?

Această plăcuță de pe ușa unei case de pe strada V. Alecsandri indică numărul abonatului pentru transmisiunile radiofonice, plăcuță instalată în 1934.

Iar pe peretele unei case aproape complet ruinată de pe strada Kogălniceanu, s-a păstrat fragment dintr-un mesaj public, lăsat acolo în anii postbelici. Un îndemn către toți locuitorii Chișinăului să își unească forțele spre restabilirea orașului distrus de război.

Scrisul pe pereți vine de la omul preistoric și continuă până azi, ca un instrument eficient de comunicare și manifestare. Doar că de la o bucată de vreme încetăm să le dăm importanță. Oare ce vor citi strănepoții noștri în Graffiti-urile lăsate de adolescenții de azi cu spirit artistic ne manifestat? Ore vor căuta pământenii secolului XXX mesaje codificate de la generațiile precedente? Sau le vor ignora, așa cum facem noi cu multe din ”mâzgâlelile” lăsate pentru noi nu cu foarte mult timp în urmă, vreo 100 și mai puțini de ani în urmă, în termini istorici vorbind – acum 5 minute.

articol publicat și pe promotime.md