Bernardazzi # 52

De vreo patru ani încoace sunt un intrus al pașnicului și lenosului oraș –  al cartierelor istorice, acolo unde după fiecare poartă se deschid lumi paralele. Existența mea se împarte între două   ”eu” – cea care trăiește în Chișinăul de acum și ”eu” – cea care sapă spre Chișinăul de atunci.

sursa imagine monument.sit.md

În articolul precedent am menționat despre cum o casă de pe strada Bernardazzi îmi fură privirea ori de câte ori trec pe lângă ea. Și nu cred că sunt unica, oricine ar trece pe lângă această clădire, ar zăbovi, cel puțin, cu ochii pe ea un pic mai mult. Și nu pentru că e doar o casă veche și, minune mare – încă are păstrată imaginea arhitecturală inițială, e mai mult curtea pavată care se ivește, portița îngustă și gardul mic. Azi ”vizităm” casa cu numărul 52 de pe strada Alessandro Bernardazzi.

De ce mă fascinează acest gard mic de piatră fără decoruri și basoreliefuri? Acesta are mai degrabă funcția de delimitare a spațiului (a gospodăriei), decât una de protecție? Oare chișinăuienii din anii ’30 ai secolului XIX, nu aveau nimic de ascuns? De ce își făceau casele cu geamuri în stradă și garduri joase? Oare în curțile acelor orășeni era mereu ordine și pomii curățați, și iarba îngrijită? Stai, oare aveau iarbă verde în curți sau le asfaltau și ei din perete în perete așa cum o fac ”practicii” chișinăuieni ai secolului XXI?

Despre asta, din păcate, cronicile tac, probabil pentru că pentru localnicii de atunci era inimaginabil să menționeze undeva în descrierea casei și descrierea curții cum aceasta era zonată și utilizată de către stăpâni. Era, probabil, de la sine înțeles că o curte trebuie să fie un loc de refugiu, dar nu și un buncăr, că trebuie să aibă un grajd pentru cai și trăsură, doar că acesta nu trebuie să ocupe suprafața întreagă, probabil aveau și ei depozite, dar, la sigur, mai aveau și terasă, unde într-o zi cu soare să poți prânzi.

Ei bine, casa cu numărul 52 este acum monument de arhitectură. Aceasta a fost construită în 1939, într-un stil modern românesc, mai puțin prezent în capitala noastră, din această cauză ușor depistabil cu ochiul neînarmat și fără mare educație arhitecturală.

Fațadele edificiului sunt asimetrice, cu golurile ferestrelor lipsite de ancadramente. Decoraţia plastică include detalii din moştenirea istorică şi elemente caracteristice pentru stilul modern, cum ar fi brâiele orizontale, tencuiala de culoare naturală a cimentului, compoziția aspră a pereților. Și toate aceste elemente rigide ascund o curte caldă, verde, cu scaune din piatră fixate în zidării, copaci și parcele.

Încă o dată mi-am imaginat orașul meu fără ziduri înalte, care taie din oxigen și lumină, cu scuaruri curățate, cu iarbă și flori (nu doar în jurul monumentelor), mi-am imaginat un oraș iubit de cei care îl locuiesc.


articol publicat și pe promotime.md

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s