Vasile Alecsandri #18

Întotdeauna am spus că în curțile din așa-zisul centru vechi a Chișinăului, se ascund multe comori din arhitectura orașului de odinioară. Am mai povestit despre cum intru nepoftită în curțile gospodarilor ca să mai fur cu privirea un colț de casă, sau să caut o bucată de istorie printre construcții noi și termopane.

Câțiva ani în urmă trecând pe lângă casa cu numărul 18 de pe strada Vasile Alecsandri, am zărit peste poartă o fațadă destul de somptuoasă pentru o clădire atât de scundă. Și nu asta mi-a captat atenția, curiozitatea mea a fost trezită de cele două fațade similare ale aceleași case dar care se aflau în două curți diferite. I-am zis casa cu două fețe.

Untitled design

Mult mai târziu am intrat în aceste două curți. Mai întâi am tras de poarta din vale, după cum arăta eram sigură că e descuiată. După poartă, pe un mal de glod stăteau două scânduri late ca să calci pe ele. Ochii mei au urmat asfaltul inexistent până s-au oprit în zidăria casei. Prin geam (evident cu termopan) am zărit o siluetă în tricou wifebeatter, ne-am ignorat reciproc (eu mi-am propus să cercetez casa, pe el probabil nu îl interesa ce fac). Numai după aceea a urmat adevărata și marea mea descoperire – acest portal masiv la intrare, așa cum nu am mai văzut. Toate personajele din capul meu au strigat în unison Evrica!Eram sigură că aici era comoara și iat-o. Portalul ușii e sprijinit de patru suporți scunzi pe piedestale înalte, iar în golul intrării o ușă masivă din lemn încrustat. Și mai departe … pustietate. Această sărbătoare de ușă este însoțită de doi pereți goi, o țeavă idioată de gaze care parcă îi taie beregata casei, și o gură de evacuare, cel mai probabil de la cazan.

IMG_0724

Am stat câteva minute ca să o privesc, exact atât cât să nu supăr stăpânii. Am tras de poarta din deal, era încuiată. Am sărit agățându-mă de gard să pot vedea pe cineva în curte. De acolo se vedea cum urcă un turn de fum. Am bătut în poartă lung și zgomotos până s-a deschis. Un nene bun la față și dinți de argint nici nu a stat să asculte mult timp justificarea mea – m-a lăsat să intru. Și mi-am zis „o astfel de fațadă nu putea să aibă o altă arhitectură în spate”.

Aceleași elemente masive adunate pe un perete scund. Casa e ca și cum scufundată pe jumătate în pământ, mi-am și imaginat un întreg palat sub picioarele mele.

Nenea nu era stăpânul casei, doar un vecin. Dar mi-a spus că această casă mai avea o aripă pe dreapta simetrică cu cea de pe stânga, dar stăpânii actuali au demolat-o. „Au pornit ei o altă construcție, dar primăria a venit și le-a ordonat să reconstruiască aripa exact așa cum a fost. Ei da de unde s-o construiască ei, că sunt niște sărăntoci. Așa și stă peretele nefinisat deja de zece ani”, se revolta vecinulsărăntocilor. De zece ani casa stă goală, cu geamurile deschise și tencuiala dărâmată, de îi vezi tote substraturile.

Nenea mi-a spus că pe vremuri aici a fost o biserică, și mi-a dat voie să intru pe geam ca să fac poze podului ornat. De fapt nici vorbă de biserică, casa a fost cândva o vilă urbană, este monument de arhitectură de însemnătate națională de la mijlocul secolului al XIX-lea, refăcut la începutul secolului XX. Casa fusese construită după un proiect-model în stil clasic provincial, fațadele căreia au fost refăcute mai apoi în stil Art Nouveau.

IMG_0739

Casa cu două fețe nu are intrare din stradă cum se obișnuia, intrarea era pe laterală, iar la stradă îi dădeau doar geamurile (unul din acestea este zidit). Casa e dezbinată între trei stăpâni și are acum sub geamuri un gard din calorifere vechi. Iar zidul care odată găzduia sculpturi, acum sprijină lopețile. Sunt doar ruinele unui bun gust. Probabil aici oameni frumoși dădeau petreceri cu clasă. Un monument de valoare națională, unde două odăi sunt locuite de două familii diferite, iar odaia din centru cu geamuri și poduri înalte – stă goală deja de zece ani.

IMG_0744

Cred că noi Chișinăuienii de acum avem drumuri sparte, blocuri înalte în centrul orașului, gherete și panouri, o piață centrală și o gară de autobuse toate la un loc, drept pedeapsă pentru păcatele și blasfemiile făcute acestui oraș în ultimii câțiva zeci de ani. Și mai cred că e pe bună dreptate. Drept dovadă e casa cu două fețe ca o cicatrice a blasfemiilor noastre, care stă pustie și ascunsă după un zid.

articol publicat și pe #diez.md

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s