Primăvara acest oraș prinde viață. Primăvară nu mai vreau să plec din țară, stau la terase și totul în jur se animează și reanimează. Soarele și verdeața copacilor fac din străzile Chișinăului un oraș decent, civilizat chiar. În lumina razelor proaspete de soare tânăr de aprilie, am revăzut casa cu numărul 95 de pe strada 31 august 1989. O casă frumoasă, care vine să continue șirul istoriilor despre casele anilor ’30.

imagine de Chris BK

Edificiul are o arhitectură în spiritul stilului neo-românesc. A fost construit în anii 30 ai secolului al XX-lea, iar în 1940 aparţinea doctorului Constantin Şapocikin.

Este o clădire alcătuită dintr-un etaj,  ridicată pe parter. Faţada are o compoziţie pitorească, prin lipsa simetriei şi a echilibrului volumelor, fiecare cu acoperiş înalt propriu, în pante, cu învelitoare din olane. Faţadele în zidărie sunt acoperite cu o tencuială de culoarea naturală a cimentului, tipic pentru casele acelei perioade. Faţada este înviorată de volumul balconului minuscul, cândva mărginit de coloane joase, azi închis cu geamuri. Intrarea este umbrită de o copertină sub forma unui acoperiş mic în pante. Detaliile arhitectonice ale faţadei principale sunt din arsenalul arhitecturii populare şi medievale.

Casa aceasta are un aer cald, ademenitor. Ușa de la intrare mai păstrează inscripția ”scrisori” pe o plăcuță de cupru, inserată în lemn. La geamurile de la parter sunt atârnate draperii scurte din pânză albă cu broderii, exact cape veranda bunicii. Geamurile mici, cu draperiile de bumbac, se pupă de minune cu stilul arhitecturii populare al casei. Casa în întregime, însă, nu se pupă deloc cu strada (ca să fiu mai corectă – cu întreaga zonă) pe care stă, probabil, de asta îmi sare în ochi de fiecare data când trec pe acolo și, probabil, de asta îmi este atât de dragă. E de vină jocul contrastelor. Acele contraste care fac Chișinăul să fie ceea ce este, o combinație halucinantă de kitsch și istorie, verdeață, var și termopane.

articol publicat și pe promotime.md