În anul 1950 cu mult fast, caracteristic regimului politic de pe atunci, a fost pusă ”piatra de temelie” a Parcului Central de Cultură şi Odihnă al „Comsomolului Leninist”, chiar de Leonid Iliici Brejnev.

Lacul Valea Morilor 1950

Mai apoi în 1951-1952 tinerii comsomoliști înarmați doar cu intuzism au săpat groapa viitorului lac, care a fost umplută cu apa izvorului din Durleşti (afluentul drept al rîului Bâc). În perioada anilor ’60, parcul comsomoliștilor era princcipalul punct de agrement al orașului. Și pentru că solialismul era în floare, parcul așa cum era atunci, reprezenta utopia sovietică în cea mai bună lumină: Teatru de Vară cu 5000 de locuri, cinematograful de zi, orăşelul de copii „Andrieş”, plaja, staţia de bărci, scări cu cascadă și orchestră, biscuiți, cvas, copii zglobii, pensionari fericiți, adulți realizați.

Lacul Valea Morilor anii 50, autor A. Lîsenco

Din partea străzii Sadovaia, actuala Mateevici, parcul avea două intrări pe scările lungi. Una din ele – de cascadă, cu piscine pentru peşti, havuzuri cu apă burcută, lumini multicolore şi o pergolă circulară cu coloane, în ea cînta orchestra de fanfară şi alături stăteau prăvălii ambulante care vindeau biscuiţi, apă dulce în pahare de hârtie şi desigur, îngheţată. În faţa scărilor de cascadă, la dreapta, a fost un cinematograf de vară – o construcţie simplă de vară în formă de un cort acoperit cu pînză din prelată. Asta cred eu lipsește acum orașului nostru european.

Lacul Valea Morilor anii 50, autor A. Lîsenco

În apropiere erau două pavilioane. Intrarea a fost una comună, iar în interior erau două uşi. În dreapta – pavilionul de şah cu jocuri de şah, de dame, pe oră oferite în chirie. În stânga – un hol mic cu balansoare-căluşei electrici pentru copii, etc. În fund au fost amenajate cîteva mese de biliard, separate cu o perdea simplă. La dreapta de la intrare, între cinematograf şi gard a fost o bodegă. Şi pe toate băncile din faţa pavilionului bătrînii jucau şah.

Aici veneau părinții noștri pe platoul de dans ”Zîmbet”.Tot aici peste încă 20 de ani veneam cu părinții să mă învețe să merg pe bicicletă, trebuiau scoase o dată roțile ajutătoare. Le-au scos, și cu genunghii însîngerați am mîncat înghețată.

Lacul Valea Morilor anii 50, autor A. Lîsenco

A urmat post-sovietic-ul, perioadî în care orășenii și oaspeții capitalei, slăbiți de stiga socială comunistă, și-au dat frîu liber manifestărilor lor față de natură. Parcul, deja ”Valea Morilor” arăta nenorocit și tragic. În 2012 o altă manifestare a comunității utopice, a readus la viață zona parcului și lacul. Mie una îmi place să merg pe acolo cu bicicleta (pe care încă nu știu s-o conduc bine), să mă plimb imaginîndu-mi scările cascadă integre, copacii mici și oamenii realizați.

Lacul Valea Morilor anii 50, autor A. Lîsenco

Lacul Valea Morilor 2013, din arhiva perosnală

P.S.: îmi place mult numele actual ”Valea Morilor”, care vine de la numele hîrtopului unde a fost inițial săpată groapa pentru lac.