Farmacia Kogan

1917Pe când copacii erau mici și casele erau frumoase, la Chișinău exista o clădire tare frumoasă, de fapt una dintre cele mai frumoase clădiri pe care le-a știut urbea noastră.

Azi vă povestesc scurta istorie a Farmaciei Kogan, care se afla la intersecția străzilor Aleksandrovskaya (astăzi bd Ștefan cel Mare) și Kupeceskaya (actuala Armenească).

FullSizeRender (2)

Farmaciile, se pare, că dintotdeauna au fost o afacere profitabilă la noi. În 1897 Maximilian Pautînschii, termină construcția edificiului, iar deja în 1898 acesta găzduiește Farmacia Pautînschii. Câteva luni mai târziu ale aceluiași an, farmacia este închiriată lui Osip Babici. În 1917 urmașii lui Pautînschii vinde clădirea lui Șamșon Aronovici Kogan cu un preț de 70.000 ruble. Farmacia a rămas în proprietatea lui Kogan până în 1940 și cu numele acestuia a rămas în săraca noastră istorie.

oldcisinau_com-coloredi-016_mediumFarmacia avea vitrinele frumos decorate, iar tavanele înalte ale încăperii încărcate cu rafturi cu sticluțe colorate impresiona cu opulența sa clienții instituției.

apteka1940Apotecarii acelor vremuri suplineau rafturile farmaciilor cu medicamente importate, cum erau produsele de cosmetică și igienă: săpunuri, creme, pudră sau pastă de dinți. Din reclamele vechi aflăm că erau în mare vogă produsele Margit și Venus (crema de față „neunsuroasă şi nepericuloasă”). Durerile de cap, cucoanele din Chișinăul de atunci le slăbeau tot cu Aspirină. La mare căutare erau și produsele locale din laboratoarele de farmacie. Untura de pește era deosebit de căutat pentru afecțiunile plămânilor dar şi pentru „ slăbiciuni de tot felul”. Ceaiurile erau cele mai cumpărate, bune pentru pentru ficat, plămâni, stomac, hemoroizi, „mistuire ușoară”, nervi sau într-un cuvânt, pentru orice. Un articol deficitar în farmacii erau lipitorile, fiind folosite pentru tratarea hipertensiunii.

Удостоверение на аптеку

Certificat de înregistrare a Farmaciei Pautînschii eliberată în 1898

Într-o dimineață caldă de iunie în casa Pântea era mare forfotă printre femei. Ca de obicei acestea știau să aplaneze orice catastrofă de orice proporții fără ca dl Constantin Pântea măcar să bănuiască că ceva se petrece în casa lui. Cele patru fiice ( Madlene, Nicolle, Amelia și Nadine), mama Teodora, mătușa Adela și dădaca Maricica, chiar dacă dominau prin majoritate casa, erau extrem de iscusite în a-i crea impresia dl-ui Pântea că este cu adevărat capul acestei familii și că doar el știe să cârmuiască afacerile gospodăriei. Cel mai important femeile știau foarte bine să mențină o atmosferă generală de pace și liniște.

Încă în zori, pe când bucătăreasa abia aduna merindele pentru dejun, Maricica deja făcuse câțiva kilometri buni alergând în jurul patului Ameliei, care se îmbolnăvise de ceva. Fetele Pântea erau frumoase, talentate la muzică, franțuzite tare și alintate peste măsură. Iar Amelia mai era și ”tare slabă de fire”, de mică era cocolită de surori și mamă, și mai ales de mătușă (care se vedea pe sine tânără când se uita la ”plăpânda Amelică”).

Maricica bolmojea o rugăciune stropind fruntea fetei cu agheasmă, celelalte surori se rugau sub icoană iar mama Teodora și cu mătușa Adela frecau tâmplele și încheieturile fetei cu niște rămășițe de untură cu eucalipt. După două ore de suferință colectivă și nici un progres pentru starea fetei, care plângea și se văicăra de durere de trup fără ca să vocifereze vreo-un simptom anume, Maricica lăsă agheasma își puse broboada și ieși neobservată din curte. Îndată ce închise poarta în spatele ei, o luă la fugă spre apoteka evreului Kogan. Evreul era tare bun la vândut de ce nu ai nevoie dar și la dat sfaturi și găsit boli. Cu speranța că acesta știe ce are mititica Amelică, femeia alergă în sus pe stradă și ajunse la destinație foarte repede, dar roșie pe față și fără răsuflare. În farmacie era doar apotekarul cela tânăr (Maricica uita mereu cum îi zice) și ajutorul lui. Și cum scria cu cerneală pe o fițuică unui domn o zărise în prag pe femeia înflăcărată, termină repejor vorba cu clientul și o pofti lângă tejghea. Printre gâfâieli și ”ajut-o Domne, Măiculița Domnului” femeia îi explică farmacistului că e ”rău cu fata noastră”.

– Domnița Amelia are iar crize?

– Of nu, nu îi crizî, îi mai rău! O doare tot și nu răsufla aproape deloc, mititica. Și cruce i-am făcut și cu agheasmă am stropit-o și cu untură la încheieturi am dat-o și vreo două înghițituri de alifie i-am turnat, nic’ n-o ie!

6ea5008c2366Farmacistul și medicul și cam toată mahalaua știau că ”Amelica e slabă de fire, și suferă sărmana de diochi, că e tare frumoasă”. Așa că tânărul nu sta mult pe gânduri îi făcu semn ajutorului și îi spuse un nume de medicament pe care Maricica nu îl pricepuse. Cântărise repejor pe balanța din fața lui câteva linguri de nu știu ce iarbă uscată, și un praf alb întins de ajutorul său. Puse ambele preparate în fișicuri de hârtie și cu o importanță gravă în voce o privi pe Maricica drept în ochi:

– Medicamentul ăsta îl pui într-un păhărel cu alifie de oricare ai în bucătărie și i-l dai domniței Amelia să îl bea chiar acum când ajungi. După o jumătate de ceas opărești buruienile astea și o să-i dai să beai ceai de ăsta de trei ori azi. Sănătate!

Maricica a alergat împiedicându-se, cu prețioasele fișicuri ascunse sub cămașă, la piept. A intrat pe poartă ținându-și răsuflarea de parcă nici nu alergă, s-a dus imediat la bucătărie după păhărel și alifie. A vrut să-i lase bucătăresei buruienile să le opărească dar ”e toantă și o să încâlcească ceva precis”. În camera suferindei, femeile fără nici o speranță vărsau lacrimi îndurerate iar la fiecare chemare a dlui Pântea își reveneau imediat și răspundeau cu voce calmă, aproape veselă. Maricica intră cu pași de pisică, scutură rachiul și medicamentul în păhăruț, făcu semnul crucii vasului, ei și copilei și i-l dădu să bea rostind pe fundal ”Crezul”.

Fata se făcu mai bine, iar ceaiul îi dăduse și mai multă forță. Pe la prânz mama Teodora, ordonă la bucătărie o ”zemușoară rară” pentru Amelica, ”noi restul om mânca friptură de ieri de la cină și dregeți o mămăligă prospicioară că dlui Pântea îi place cu unt”.

A doua zi Amelia era ca nouă, culegea flori de tei și cânta, îi promisese lui papa că o să-i cânte la cină ”ceva franțuzește”. Maricica de câte ori o vedea o scuipa să n-o deoache. Apetitul Ameliei era de invidiat, și toate astea pentru că dimineață maman o întrebase dacă e ”mai binișor” și dacă va fi în stare de musafiri la cină, îi aveau invitați pe Serafim și Zoia Dunavenschii și feciorul lor Mihail, tânăr ofițer. Fața Ameliei a prins imediat culoare, și când te-ai gândi că mai nu murise ieri când nu primise răspuns la scrisoarea ei către Mihail.

FullSizeRenderLa câțiva ani după, în 1944 din minunata Farmacie Kogan rămân doar pereții. Iar azi în locul ei stă o clădire construită în anii 50 ai secolului trecut. Un frumos exemplu de arhitectură stalinistă, împânzit cu reclame de firme, de toate formele și dimensiunile. Peste 33 de ani deja această clădire va avea 100 de ani. Haideți să o păstrăm acum, cât mai avem ce păstra. Să nu ne plângem peste vreo 30 de ani ”că ne-au furat istoria”.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s