Casa Casso

FullSizeRender (2)Sunt colțuri și clădiri în Chișinău pe care nici nu mi le mai amintesc fără garduri de tablă zincată în spatele cărora se desfășoară lucrări de construcție de zeci de ani.

Am fost izbită de amintiri când a dispărut gardul din fața Muzeului Național de Artă de pe 31 august 1989. Cumva ca printr-o minune creierul meu a descoperit atât de multe pasaje din perioada claselor primare. Cum mergeam descheiați la haine cu rucsăcele dea târâita spre stație cu Cristina, Petrică și Dima.  Sau cum ne aranja doamna Elena câte doi de mână înainte de a intra în muzeu. Prin clasa a V-a a apărut gardul și amintirile mele au rămas după el. Cazul muzeului este fericit, totuși – cortina a căzut.

FullSizeRender (1)Despre casa de la colț de Bodoni și 31 august, țin minte că a găzduit o dată o expoziție cu figuri de ceară. Îmi amintesc că era tare frig și întuneric, cu doar câteva becuri de lumină sărac împrăștiate deasupra exponatelor. După care iar a venit gardul, și după gard e altă viață.

După gard nu ai voie să intri, doar să arunci sticle de la bere și alte gunoaie care te deranjează în momentul trecerii pe lângă clădire. După gard sunt schele și lucrări de reparație începute. Reparațiile începute de primăria Chișinău sunt un soi de intenție instituțională, sau mai bine zis sunt promisiuni către orășeni. Că doar n-o să zici că nimic nu se mișcă în orașul ăsta, că e uitat de soartă și nimănui nu-i pasă? Uite câte clădiri istorice sunt în proces de restaurare. Da, deja de 20 ani, dar cum credeți voi cât durează o restaurare ca la carte?

FullSizeRender (5)Revenind la subiectul acestui articol și la procesul de reconstrucție în care se află la moment. Clădirea este un monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău.

FullSizeRender (4)”Primele informaţii documentare cu privire la proprietata imobiliară datează din 1863, când aparţinea secretarului de colegiu Aristotel Londis. În 1867 această proprietate a fost cumpărată de către soţia porucicului în rezervă Iulia Vichentievna Ianuşevski, care în 1869 a construit o casă cu subsol, autorul proiectului arhitectul urban Alexandru Osipovici Bernardazzi. La începutul lui 1870 casa a fost vândută Elenei St. Casso, devenită soţia lui Gheorghii Nic. Donici, consilier de stat, efectiv, care a rămas proprietara casei până în 1897. În 1901 proprietar era atestat Mihail Katakazi, deputat al Adunării deputaţilor nobilimii basarabeane, în 1916 – familia Anghel. În perioada interbelică clădirea a servit drept sediu al Băncii Naţionale. În anii ’80 ai secolului trecut clădirea a fost amplificată. În 1897 casa avea 12 încăperi cu dependinţe.”  Actualmente este sediul Institutului Patrimoniul Cultural al Academiei de ştiinţe. (Centrul Istoric al Chișinăului, la începutul secolului al XXI-lea).FullSizeRender (7)

O dată de mult, paramentul fațadelor erau tencuite neted, iar demisolul căptuşit cu piatră spartă. Același demisol avea și niște geamuri mici cu orificiile îngemănate ale aerisirii, care încadrate în carouri se evidențiau pe fundalul facturii aspre. Acum casa e tencuită cu ciment, geamurile au niște rame de lemn cu peliculă peste ele, care pe alocuri stau spânzurate. Iar gurile de aerisire de la demisol au fost astupate cu niște pui de termopane – pentru că ”eficiență energetică. Cornișa casei era și ea decorată cu un soi de flori din piatră. Acum mai degrabă arată ca o gură fără dinți – un ornament întreg la cinci stricate.

FullSizeRender (3)Cea mai interesantă istorie a acestei case s-a petrecut în 1878, pe atunci proprietară era Elena St. Casso. După încheierea războiului ruso-turc, în subsolul clădirii s-a aflat în captivitate Osman-paşa, fostul comandant al armatei otomane, ce se predase iniţial la Plevna.

De ce oare la lecția de istorie, doamna profesoară, atunci când învățam despre luptele de la Plevna,  nu ne-a povestit despre faptul că ”acel comandant, erou al Imperiului Otoman, și-a petrecut X zile în una din clădirile din Chișinău, ba mai mult clădirea s-a păstrat până azi și pentru că e doar la un cartier distanță, vă puneți repejor hainele și mergem să o vedem”? De ce nu cunoaștem istoria care e chiar lângă noi, care s-a petrecut chiar aici? Paradoxul omului fără identitate națională – ignorăm evidentul de sub nasurile noastre și ieșim în stradă pentru a ne ”cere istoria înapoi”.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s