Casa cu mască de teatru

fullsizerender-8La intersecția străzilor Maria Cibotari și Columna stă o casă cuminte, scundă, cu praguri masive din piatră care îi dau o prezență impunătoare și o face să domine toată intersecția.

În una din duminicile mele cu plimbări, în care merg pe străzi imaginându-mi orașul frumos și făcând poze pentru următorul text de Descoperiri Urbane, am cercetat casa așa cum fac de fiecare data ca o potențială jertfă de articol.

Am privit-o de pe partea dinspre str. M. Cibotari, apoi dintre Columna. I-am urcat pragurile, m-am uitat peste gemuri (la care am ajuns, evident). Am sărit în sus să văd mica curte dinspre Columna. Curtea e un mal de pământ de înălțimea mea. Un gard din piatră ține pământul grămadă și un gard de fier forjat , care stă să se prăvale, ține crengile tufișurilor să nu se scurgă în stradă. În cealaltă parte a casei am tras de poartă și era încuiată.

fullsizerender-9Casa are două praguri la fel, două intrari la fel și geamurile toate sunt la fel. Partea dinspre str. M. Cibotari e proaspăt vopsită, geamurile sunt vopsite și curate. Apropo, aceste geamuri trădează semene de viață, cu flori în glastre și decoruri de Crăciun pictate în alb pe sticlă. Pragul măturat iar ușa masivă din lemn e restaurată. Doi pași mai la vale ajungi la colțul casei, acolo unde se întâlnesc cele două culori de roz: cea nouă și cea jerpelită.

Fațada casei dinspre str. Columna e roză și ea, doar că mai are și un pic de graffiti. Această parte a casei nu a fost zugrăvită demult și vopseaua e de un roz tare spălăcit. Tencuiala de pe pereți îi cade în straturi. Cornișa casei atârnă și pe alocuri chiar îi lipsesc câteva scânduri. Geamurile acestei aripi de casă nu trădează nimic. La unul din geamuri draperiile sunt trase și mi s-a creat impresia că le-a tras cineva la o parte acum 20 de ani.

Pragul casei e trist și mizerabil, din scări lipsesc câteva cărămizi și chiar sub ușă un chișinăuian sau doi (sau mai mulți) și-au satisfăcut necesitățile fiziologice. Prin ochiurile mici din sticlă, scobite în ușă, se întrezărește o plasă albă. Mă întreb ce duhuri rele oprește să intre (sau să iasă) această plasă albă din plastic. Gaura pentru poștă cu inscripția Для писемъ и газетъ zace prinsă sub straturi de vopsea. Probabil nimeni nu mai așteaptă scrisori în partea asta de casă.

fullsizerender-2

Atunci mi-am dat seama… două laturi ale aceleiași case sunt ca o mască de teatru. E și veselă și tristă, e și romantică, e și dramatică.

fullsizerender-5

Trebuie să recunosc că dramatismul ei mă atrage mai mult. Mi-a amintit de romanul lui Charlotte Brontë Jane Eyre, la-m citit prin clasa a șasea și tare am rămas impresionată de misticismul casei în care trăia Mr. Rochester. La suprafață moșia lui arăta ca oricare alta, însă pereții ei ascundeau multe taine. Casa roză mi s-a părut din aceeași categorie de case cu taine.

Am căutat să aflu cine i-au fost stăpânii. Nu am găsit nimic despre această casă, nici măcar anul exact când a fost construită ci doar o presupunere. Îmi imaginam vre-un clerc de importanță media care după căsătorie, cu banii soției a costruit o casă de raport cu două apartamente, unul pentru familia lui și alta pentru a fi dată în chirie. (”Casa datează din anii interbelici ai secolului al XX-lea, datare rezultată din analiza arhitecturii – stil neoromânesc cu reminiscenţe ale unor forme ale stilului eclectic”. Centrul istoric al Chișinăului, repertotiul monumentelor de arhitectură).

fullsizerender-1

Mi-am mai imaginat că războiul care în iulie 1941 a distrus orașul, o fi distrus și familia clercului nostru. De aici mintea mea o ia razna de tot. Istoria în capul meu continuă așa: autoritatea sovietică a hăcuit în casa roz așa cum a făcut-o cu toate casele din oraș de pe atunci, și a împărțit-o mai multor familii de militari ruși. Au împărțit chiar și casa de dependențe din spatele curții. Unica în viață era fiica cea mai mică a familiei. Ei i s-a lăsat o odaie, cu intrarea de pe str. Columna și cu geamurile înspre grădina de pe aceeași parte. Grădina unde ea și familia ei luau ceai cu dulceață de gutui în zilele cu soare, și unde acum erau construite un soi de debarale din lemn pentru a depozita cărbunele, tot felul de unelte (care nu erau niciodată folosite), bucăți de scânduri nu se știe pentru ce și bucăți rămase din mobila de salon cu satin galben a bunicii.

Emilia (așa am numit-o eu pe personajul acestei povești) nici nu mai încerca să reposteze monstruozității care a acaparat brusc casa făcută de tatăl ei. S-a detașat de tot de emoții în ziua în care vecinii ei de casă și de curte sărbătoreau (iarăși o sărbotoare oarecare de mare importanță pentru niște militari ruși) și ciocneau vodca din paharele de cristal aduse de mătușa Margareta de la Paris. Aceste pahare mama le scotea numai la ziua ei pentru a bea vișinată cu doamnele din musaferie.

fullsizerender

Locatarii casei și a curții s-au tot schimbat, cei care veneau noi auzeau legende despre femeia cu odaia dinspre curte care nu iese niciodată din casă. Legendele au evoluat până la ”fantoma unei fete tinere care s-a sinucis din dragostea ei pentru un ofițer de armată” și care acum bântuie casa, iar copiii nu se jucau sub geamurile dinspre curtea cu tufișuri. Noii stăpâni care se perindau aveau grija de curtea dinspre str. M. Cibotari, vopseau fațada și primeau scrisori. Iar în odaia cu intrare separată de pe Columna s-a pus plasă în ușă să oprească duhurile rele să intre (sau să iasă).

 

 

 

Anunțuri

Un gând despre „Casa cu mască de teatru

  1. Pingback: (foto) Descoperiri urbane: Casa cu mască de teatru și dramatismul lui Jane Eyre - #diez

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s