Textul care urmează ar mai putea avea și titlul :”Deci se poate!”, pentru că azi scriu despre unul dintre acele monumente de istorie perfect prezervate (cel puțin pe exterior). Azi scriu despre casa cu numărul 72 de pe strada București.

sursa imagine monument.sit.md

Nu există chișinăuian să n-o fi văzut măcar o dată, măcar în treacăt și să n-o fi admirat. Este elegantă și modestă în același timp. Este așa cum cred eu că poate fi orașul întreg. În capul meu această casă a găzduit multe petreceri frumoase ținute de jupâni cu bastoane și cucoane cu muștiucuri.

Casă este unul din acele puține exemple rămase aproape neatinse, aproape așa cum l-a gândit arhitectorul și l-au decorat primii stăpâni. Apropo de ei, de stăpâni, edificiul a fost construit în perioadă interbelică. În 1940 aparținea proprietarei Elena Vais. Tot în aceastムcasムa locuit primul președinte al Academiei de Științe, Iachim S. Grossu.

Evident această casa este monument de arhitectură şi istorie de însemnătate naţională. Este o clădire alcătuită dintr-un parter, ridicată pe un demisol înalt, cu planul cruciform, construită cu o retragere de la linia străzii.
Faţada principală este alcătuită din faţada aripei orientate spre stradă şi de faţada laterală, orientată spre curte. Detaliile arhitectonice ale faţadei principale sunt din arsenalul stilului modern cu reminiscenţe ale celebrului motiv ale arhitecturii populare din zona Răutului inferior – floarea de piatră.
Aripa orientată spre stradă, cu o terasă de aceiaşi lăţime în faţă, constă dintr-o singură încăpere – salonul casei, luminată prin două ferestre cu aceiaşi soluţie compoziţională. Fereastra orientată spre stradă este comasată cu uşa de ieşire la terasă. Spre curtea interioară se află a doua terasă.
Paramentul faţadei principale este în zidărie aparentă din piatră făţuită, cu detaliile cioplite, care sunt evidenţiate pe fundalul din piatră spartă, cu factura mică şi aspră, care decorează jumătatea de sus a pereţilor. De stradă proprietatea imobiliară este izolată printr-un zid mic din piatră, cu aceleiaşi caracteristici stilistice.

Amplasarea ei în curte și deschiderea către stradă îi conferă acestei construcții un aer absolut diferit de restul edificiilor istorice rămase în Chișinău. Mă frământă întrebarea: cum unele case au supraviețui frumos tuturor invaziilor umane, tuturor intervențiilor de împărțire și reîmpărțire a proprietăților, modificărilor hidoase de restaurare a clădirilor și au reușit să rămână aproape intacte, iar altele stau îngropate în sloiuri de vopsele de culoare piersic (mai nou culoarea preferata a chișinăuianului european), cu pragurile sparte și ușile bătute în cuie?
Oricât de absurd ar sună asta, cred că există o comisie care decide soartă orașului. Comisia este alcătuită din mulți specialiști principali, aceștea merg pe străzi cu suluri de hârtie și mape cu documente sub braț. Se opresc în dreptul fiecărui monument sau nemonument istoric, analizează, discută, mai ridică din umeri se mai scărpină la cefi (deci un proces sănătos de luare de decizie) și decid : “asta o vopsim cu verde tare aprins, de acela de la primărie, că trebuie să mai fi rămas, și insistăm ca noii stăpâni să pună termopane albe”. Mai fac doi păși și acolo, în dreptul aletei case : “da’,pe asta o lăsăm să fie frumoasă, reparați streșina să nu curgă apa pe pereți și dați-o la vreo ambasada în chirie”.

Casă de pe București cu numărul 72, este o dovadă a faptului că unele edificii care mai au șanse să fie restabilite pot fi frumoase și fără var verde, pot fi restaurate măcar cu un pic de implicare estetică, iar altele pot fi păstrate intacte, fără upgraduri de modă nouă.

articol publicat și pe promotime.md